Scrisul Romanesc - 80 Ani - NOTĂ ASUPRA EDIŢIEI

Apărut cu prilejul împlinirii a opt decenii de la întemeierea revistei "Scrisul Românesc", volumul de faţă cuprinde Studiul monografic, Bibliografia adnotată, Antologia  în care sunt incluse, selectiv, articole pe ani şi numere, însoţite de iconografia ce susţine materialele respective, Indicii cu autorii care au publicat în revistă în perioada 1927-2006, Indicii cu autorii ale căror opere sunt comentate în articolele din revistă şi Indicii periodicelor citate în Bibliografia adnotată.
Diversitatea materialului bibliografic a impus gruparea celor 1 436 de titluri în 16 compartimente, unele şi cu subdiviziuni, în acelaşi timp s-au îndreptat şi unele erori inerente.
Fiecare poziţie, respectiv fiecare articol este adnotat, în situaţia în care titlul articolului nu exprimă clar conţinutul, dând în paranteze drepte date sumare referitor la conţinut, şi cuprinde: numele autorului (aşa cum a semnat în revistă), titlul complet al lucrării publicate, anul revistei şi cel calendaristic, numărul, ziua şi luna apariţiei, pagina.
În cazul pseudonimelor sau iniţialelor identificate, s-a făcut specificarea respectivă între paranteze drepte, prin scrierea integrală a numelor sau prin completarea lor.
Înregistrarea autorilor apare în ordinea alfabetică, iar în cazul aceluiaşi autor, cronologic. Pentru anonimi s-a păstrat semnul ***, existent şi în sumarele revistei. S-au păstrat, în funcţie de spaţiu, şi unele rubrici consacrate ale revistei, marcate la sfârşitul descrierii, în paranteze rotunde (Carte-eveniment; O idee; Exerciţii; Confruntări; Actualitatea capodoperei etc.).
Pentru economia de spaţiu s-au făcut şi unele abrevieri: lunile anului (ian., febr., mart., apr. etc.); ed. - ediţie; vol. - volum; red. - redacţie; mss. - manuscris; nr. - număr; p. - pagină.
Încadrarea bibliografică a presupus o oarecare elasticitate, datorită interferării ideilor şi sferelor culturale abordate în diverse articole; nota dominantă a fiecărui material a determinat în cele din urmă rubricarea.
Poezia cuprinde 106 titluri (poziţiile 1-106); Proza - capitol în care sunt reunite schiţa, nuvela, romanul, interviul, corespondenţa - însumează 103 poziţii (107-210); Alte texte literare - 5 poziţii (211-216); Rubrica Dramaturgie înregistrează 2 poziţii (217-218); Eseu, teorie literară, istorie şi critică literară cuprinde cele mai multe poziţii - 399 (219-618). Pe lângă recenziile unor cărţi şi discutarea vieţii revistelor, se face, nu de puţine ori, popularizarea lor, informându-se publicul cititor despre momentele apariţiei şi ecoul stârnit în diferitele colţuri ale ţării. Adesea, comentariile capătă un caracter polemic, uneori fiind răspunsuri la diferite articole ale adversarilor de idei. La cronicile literare şi comentariile critice au fost trecute în paranteze drepte autorii comentaţi şi titlul cărţilor acestora.
Evocări, aniversări, comemorări - 23 de poziţii (619-642); Capitolul Comentarii şi însemnări critice, note, cărţi, reviste însumează un bogat material documentar - 56 de titluri (poziţiile 643-699), cea mai mare parte fiind grupată în cronicile publicaţiei; Limbă şi comunicare - 21 de poziţii (700-721);
Literatura străină ocupă un spaţiu important în paginile revistei, însumând 175 de poziţii (722-898), iar dintre acestea 72 sunt texte originale (poziţiile 722-794) şi 103 de titluri (poziţiile 795-898) sunt studii şi articole despre literatura străină.
Textele din Literatura străină provin din următoarele limbi: literatură engleză şi de limbă engleză, din Canada şi SUA; literatură franceză şi de limbă franceză (belgiană, elveţiană); literatură spaniolă şi portugheză, de limbă spaniolă şi portugheză; literatură italiană, germană şi de limbă germană, din Austria şi Elveţia; literaturi slave (rusă şi sârbă).
În cazul tălmăcirilor s-a consemnat mai întâi autorul operei, titlul ei, traducătorul şi apoi celelalte elemente (anul, numărul, luna, pagina).
Unde au existat referinţe critice, s-au făcut specificările de rigoare; în aceste cazuri, mai întâi apare autorul străin la care se face referirea, titlul operei, apoi autorul căruia îi aparţin comentariile.
Articolele de Filosofie, morală, religie au fost grupate la un loc, originale şi traduceri, respectiv 23 de titluri (poziţiile 899-922). Scrierile istorice şi social-politice - 49 de poziţii (923-972), urmate de Învăţământ - cultură, 24 de poziţii (973-997). Rubrica Arte însumează 172 de poziţii (998-1 177) şi este divizată pe domeniile artelor: Teatru - 69 de poziţii (998-1 067), Film-TV - 21 de poziţii (1 068-1 089), Muzică - 15 poziţii (1 090-1 104), Arte vizuale - 72 de poziţii (1 105- 1 177).
Rubrica Evenimente culturale cuprinde 88 de titluri (1 178-1 266), iar Okeanos (Revista Revistelor), 30 de titluri (1 267-1 297). Cea de-a 16-a rubrică, Iconografia, include, din lipsă de spaţiu, numai operele de artă, respectiv 138 de reproduceri (poziţiile 1 298-1 436).
Capitolul Indici, indispensabili unei asemenea lucrări, grupează:
a) Autori (numele autorilor care au publicat în revistă);
b) Autori ale căror opere sunt comentate în articolele din revistă;
c) Periodicele citate în bibliografia adnotată.
Indicii de autori menţionează numele complet al acestora, dacă au semnat ca atare cel puţin o dată în paginile publicaţiei.
S-au făcut trimiteri de rigoare şi în cazul creaţiilor unor anonimi, menţionându-se trei asteriscuri (***).
În cazul literaturii străine, s-au avut în vedere atât autorii propriu-zişi cât şi traducătorii lor, trimiterile făcându-se pe planuri paralele. Sunt incluşi printre autorii străini şi unii de origine română, ca Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu.
În alcătuirea Indicilor am adoptat sistemul trimiterilor la numărul de ordine al fiecărui post bibliografic. S-a păstrat abrevierea unor nume de autori când aceştia nu au fost identificaţi.
În cazul autorilor cu iniţiale, neidentificaţi, s-au inversat iniţialele în ideea că ele corespund primul pentru prenume, următorul pentru nume.
Indicele alfabetic de autori comentaţi cuprinde autorii respectivi, cât şi autorii la care se fac referiri în text precum şi traducătorii în cazul articolelor unde aceştia au fost menţionaţi.
Acolo unde s-au remarcat greşeli în transcrierea numelor sau a titlurilor articolelor, acestea au fost corectate.
Antologia reproduce, selectiv, articole şi studii din toţi anii şi toate numerele din cele două perioade de apariţie a publicaţiei. Lipsa de spaţiu a impus şi scoaterea unor fragmente sau pasaje, marcându-se cu paranteze drepte [...]. Desigur, textele se găsesc integral în paginile revistei.
În tehnoredactarea lucrării s-au folosit două modalităţi: în prima parte, Nota asupra redacţiei, Studiul monografic şi Bibliografia adnotată au fost imprimate pe pagina completă, în timp ce partea a doua, Antologia, care cuprinde textele din revistă pe perioada 1927-2006, a fost imprimată pe două coloane, aşa cum materialele apar în paginile revistei, noua serie.

FLOREA FIRAN

"SCRISUL ROMÂNESC", 1927-2006
STUDIU MONOGRAFIC

 

Perioada interbelică este considerată, pe bună dreptate, cea mai interesantă în istoria modernă a României - la ea se fac tot mai des referiri pentru a plasa România în contextul european, atribuindu-i-se renaşterea economică, dar şi culturală, emanciparea societăţii româneşti, apariţia curentului avangardist şi a suprarealismului în artă şi literatură. Efervescenţa mişcărilor de idei, manifestările lumii intelectuale, atât în Bucureşti - supranumit pe atunci Micul Paris - dar şi în marile oraşe, cuprindea şi lărgirea peisajului publicistic. La Craiova apar reviste noi de literatură, magazine culturale, publicaţii de atitudine, alături de revista "Ramuri", care deja avea o vârstă.  Craiova era în această perioadă printre oraşele cu cele mai multe apariţii de publicaţii, după Bucureşti şi Iaşi. Astăzi, Craiova înregistrează mai mult de o mie de periodice apărute, de la "Mozaicul" lui Constantin Lecca, prima revistă din Craiova şi Oltenia (3 oct. 1838), până la actualele "Ramuri", "Mozaicul", "Scrisul Românesc", "Lamura", "Autograf" etc. Între publicaţiile mai importante care fiinţează în Craiova în acelaşi timp cu revista "Scrisul Românesc" merită a fi menţionate:
Arhivele Olteniei (1922-1943), revistă cu profil enciclopedic aflată două decenii sub conducerea profesorului de franceză Constantin D. Fortunescu;
Flamura (1922-1928), revistă literară şi artistică la care colaborează I. Pillat, Radu Gyr, Elena Farago, Vasile Voiculescua, Nicolae Milcu, Cezar Petrescu, Mihail Drumeş, Gib I. Mihăescu, Mihail Dragomirescu, Elena Văcărescu, Tudor Muşatescu, Nicolae Cartojan ş.a.;
Năzuinţa (1922-1929), publicaţie de literatură, ştiinţă şi artă (fondator I. B. Georgescu, dir. Al. Popescu-Telega), între colaboratori: Elena Farago, George Murnu, N. M. Condiescu, N. I. Herescu, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Vasile Voiculescu, Ion Pillat, Camil Baltazar, Ilarie Voronca, Felix Aderca, Mihail Dragomirescu, italianul Ramiro Ortiz ş.a.;
Pleiada (1927-1928), revistă pentru poezie, critică şi ideologie, cu apariţie lunară, redactată de N. I. Herescu şi T. Păunescu-Ulmu, la care au colaborat Ion Pillat, Vasile Voiculescu şi Aron Cotruş;
Ramuri, revistă de cultură, întemeiată la 5 decembrie 1905 de Constantin Şaban Făgeţel şi Dumitru Tomescu, continuă să apară, în 1927 aflându-se sub "directoratul" lui Nicolae Iorga (de fapt, din 1915), menţionat şi pe copertă: "Ramuri - Drum drept, Director: N. Iorga". Dumitru Tomescu apare doar colaborator, şi numai în numerele 1-2/1927 susţine, sub pseudonim, rubrica "Mişcarea culturală şi literară". Probabil, criticul era preocupat de pregătirea revistei "Scrisul Românesc" ce urma s-o editeze în februarie 1927.
Apariţia revistei "Scrisul Românesc" în peisajul publicistic craiovean a însemnat şi un act cultural de curaj. O va dovedi şi faptul că, în afara revistei "Arhivele Olteniei", "Ramuri" şi alte publicaţii importante în acea vreme, menţionate mai înainte, n-au semnalat nici măcar apariţia noii reviste. Probabil că "rămuriştii" au văzut în "Scrisul Românesc" o rivală şi aveau de ce să se teamă, dacă se gândeau la valoarea colaboratorilor: T. Arghezi, I. Agârbiceanu, Gib I. Mihăescu, N. M. Condiescu, Cezar Petrescu, V. Voiculescu, N. I. Herescu, Al. Marcu, C. Rădulescu Motru ş.a.
Într-o ţinută grafică distinsă, în noiembrie 1927, a apărut la Craiova revista literară "Scrisul Românesc", tipărită din iniţiativa editurii cu acelaşi nume, cu intenţia nemărturisită, dar confirmată de activitatea de editare: prospectarea materialului privind viitoarele apariţii editoriale.
D. Tomescu avea deja o bună experienţă la "Ramuri", încât nu i-a fost prea greu să realizeze o publicaţie cel puţin la fel cu cea pe care a condus-o, împreună cu C. Ş. Făgeţel, până la venirea la conducere a lui Nicolae Iorga.
Prin structură, format şi colaboratori, "Scrisul Românesc" devine de la început o publicaţie interbelică importantă, încât este regretabilă încetarea ei la după nici doi ani.
Realizată sub formă de carte (17x24 cm), cu apariţie lunară (nr. 1/noiembrie 1927, 104 pag.; nr. 2/decembrie 1927, 108 pag.; nr. 3/ianuarie 1928, 96 pag.; nr. 4/februarie 1928, 88 pag.), revista este tipărită de Editura "Scrisul Românesc" de la care primeşte şi denumirea. Redacţia şi administraţia îşi aveau sediul în Palatul "Scrisul Românesc" din str. Mihai Bravul nr. 4. Pe frontispiciul clădirii, cu litere de mari dimensiuni, este încrustat numele: SCRISUL ROMÂNESC.
Disputa care a existat după Revoluţia din '89 pentru înstrăinarea clădirii a dus în cele din urmă la trecerea acesteia, printr-o Hotărâre de guvern, în patrimoniul Ministerului Culturii şi Cultelor, dar, în mod bizar, de neînţeles, nu şi Editura "Scrisul Românesc", proprietarul de drept, care în prezent riscă să rămână fără sediu dacă nu va face degrabă demersurile pentru a reintra în posesia imobilului.
Primul număr al publicaţiei se deschide cu articolul-program Înnoirea literaturii, semnat de criticul craiovean Dumitru Tomescu. Teoretic, D. Tomescu este acelaşi apologet incoruptibil de altădată al mişcării sămănătoriste, instituită şi susţinută, la Craiova, timp de aproape două decenii, de către revista "Ramuri", grupând, în paginile şi în cercul ei intelectual, o mare parte a scriitorilor olteni, dar şi din alte oraşe ale ţării. Situându-se, prin urmare, pe aceste poziţii, criticul craiovean îşi continuă lupta anacronică, la această dată, împotriva modernismului, pe care îl apreciază ca "existând ca tendinţă şi ca putere de agitaţie", neexistând însă şi prin capa-citatea ei (şcoala modernistă) de a determina o nouă producţie literară". Criticul vede în noile împrejurări sociale, generate de urmările războiului, prilejuri puternice de revitalizare a sămănă-torismului, înţeles însă ca "nevoia de a ne cunoaşte şi de a adânci fondul vieţii noastre naţionale".
Judecat în opţiunea sa profundă, punctul de vedere al criticului craiovean nu ne apare încă deloc eronat; întreaga mişcare literară şi artistică românească de după război reclamă şi probează, în acelaşi timp, adâncirea fondului vieţii noastre naţionale. Ceea ce nu înţelege însă criticul noii publicaţii craiovene e o problemă de estetică, vizând necesitatea dialectică de înnoire a literaturii în primul rând sub aspectul formei şi al expresiei artistice, în pas cu imperativele sufletului românesc modern. Acceptând înnoirea literaturii ca un imperativ al epocii, D. Tomescu o pune în sarcina mişcării sămănătorismului "...ieşit mai întărit (sic) din experienţa războiului"!
De remarcat, pentru o mai exactă restituire a poziţiei critice a lui D. Tomescu, că punctul său de vedere exprimat în acest articol-program este sensibil deplasat de la cerinţele iniţiale ale sămănătorismului către o înţelegere mai largă a ceea ce în epocă vom găsi publicat sub emblema tradiţionalismului. Este şi aceasta o explicaţie a faptului că D. Tomescu subsumează sămănătorismului valorile reprezentative ale literaturii noastre de la sfârşitul deceniului al treilea al secolului actual, valori care, departe de a se fi manifestat vreodată în cadrul mişcării sămănătoriste, se revendicau deschis de la realism, simbolism sau chiar erau recunoscute de către corifeul modernismului - Eugen Lovinescu. Este vorba de scriitori ca Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Emanoil Bucuţa, Vasile Voiculescu, Ion Agârbiceanu, sau chiar Tudor Arghezi. De altfel, aceştia vor deveni şi colaboratorii consecvenţi şi cultivaţi cu predilecţie de către publicaţia "Scrisul Românesc".
În acelaşi sens, al restituirii exacte a criticii lui D. Tomescu şi, evident, al situării istorico-literare a publicaţiei craiovene în peisajul literar al momentului, se cuvine reţinută înţelegerea exactă, de către critic, a raportului naţional-universal: "Trăim într-adevăr, într-o epocă de universalism, în care accentul de semnificaţie, cum spune Kaiserling, e pe transmisibil, adică pe acele valori spirituale care trec peste toate graniţele şi din care popoarele se împărtăşesc ca dintr-o zestre comună. Întâlnindu-ne însă la aceeaşi masă, când e vorba să consumăm, ne retragem fiecare popor în propria noastră individualitate, când e vorba să creăm. Căci puterea de a crea porneşte nu din transmisibil, ci din ceea ce este intransmisibil, adică din suma însuşirilor particulare care alcătuiesc fondul specific al unei naţiuni".
Reţinem faptul că orientarea criticului revistei, dincolo de orgoliul, nejustificat obiectiv, de a pune sub emblema sămănătorismului opere fundamentale, ca Ion sau creaţia lirică argheziană, în intenţia declarată de a vedea în mişcarea sămănătoristă nu una perimată, ci singura de viitor, nu ne apare străină de eforturile critice, să zicem ale lui G. Ibrăileanu, ca să dăm un singur exemplu.
Interesantă pentru poziţia contradictorie a lui D. Tomescu, dar mai ales, pentru orientarea viitoare a publicaţiei "Scrisul Românesc" este şi derogarea de la pretenţia unei şcoli sau curent literar, afirmată în finalul articolului-program, cât şi revendicarea, pentru literatura română a momentului, a unui spirit critic necesar "pentru a-şi putea strânge şi organiza toate mijloacele ei de creaţie şi de înnoire". În fond, ideea este susţinută şi teoretizată în epocă de Eugen Lovinescu, adversarul cel mai de temut al sămănătorismului.
Aşa cum se defineşte încă din acest articol-program, dar mai ales din orientarea sa în atragerea unor colaboratori de reputaţie naţională în epocă, revista "Scrisul Românesc" va deveni o tribună a tradiţionalismului literar de la sfârşitul deceniului al treilea al secolului nostru, notabilă rămânând preocuparea pentru valorificarea unui fond naţional înnoit, ca o necesară contrapunere a cea ce rămâne exagerat şi experimental în mişcarea modernistă şi cu deosebire avangardistă, din această perioadă.
Este semnificativă, în acest sens, prezenţa lui Ion Pillat în paginile primului număr al revistei, cultivat cu consecvenţă, cum am mai văzut, de către publicaţiile şi cercurile literare ale Craiovei, cu o Elegie, în care remarcăm evaluarea lirică a sentimentului eminescian de fraternizare cu natura, a lui Ion Agârbiceanu, autor al unei schiţe, în care mediul rural apare în ipostaza sa mai modernă, funcţionărească (Dactilografa); Gib. I. Mihăescu colaborează cu o proză intitulată Amurgul, interesantă prin acelaşi efort de sondare a psihologiei umane, iar Ion Dongorozi publică schiţa Întâlnirea. Este uşor de observat opţiunea către proză a publicaţiei, poezia fiind reprezentată exclusiv de Ion Pillat, prin poemul amintit mai sus. Explicaţia trebuie căutată nu numai în gustul particular al mentorului revistei, Dumitru Tomescu, pentru acest gen, dar şi în posibilităţile superioare de convingere ale prozei, pentru tradiţionalism.
Preocuparea revistei faţă de fenomenul cultural de asemenea, propriu tradiţionalismului din epocă, în fapt, trăsătură distinctă a vechii mişcări sămănătoriste, o găsim prezentă încă din paginile primului număr, prin angajarea unor rubrici specifice. Este vorba, în primul rând, de Scrisorile din... Bucureşti, din Ardeal şi bănăţene, purtând semnături reputate, ca a lui Tudor Arghezi, sau cu mai mică rezonanţă, ca aceea a lui Romulus S. Molin. În "scrisoarea" lui Tudor Arghezi, intitulată semnificativ şi... arghezian, Repeţiri, autorul proaspătului volum de versuri, Cuvinte potrivite, ia atitudine fermă, în forma tabletelor de mai târziu, împotriva situaţiei deprimante a publicisticii româneşti, cât şi a dezinteresului faţă de difuzarea valorilor culturale ale momentului, solicitând mentorilor literari craioveni "..adunarea treptată a scriitorilor într-o organizare profesională, care să ştie, înainte de orice, anume ce trebuie să dorească, să ceară, să impuie şi să iniţieze".
Sub genericul Scrisori din Ardeal, Olimpiu Boitoş, în articolul Ardealul cultural în anii de după unire..., critică starea de rămânere în urmă din punct de vedere cultural a Ardealului, cu toată "recolta bogată de fapte culturale" şi remarcă "deplasarea axei culturale" spre Cluj. Se menţioenază rolul jucat de revista "Gândirea" din perioada clujeană, precum şi al revistei "Societatea de mâine" de la Cluj. R. S. Molin, în Scrisori bănăţene, militează pentru un "teatru românesc permanent" la Timişoara.
"Cronica culturală" este semnată de Emanoil Bucuţa. În câteva articole acesta insistă pe dezvoltarea culturii naţionale, dar nu printr-o cultură importată.
C. Rădulescu-Motru, într-un studiu amplu intitulat Statul cultural (I/1928, nr. 3, pp. 3-11), critică intenţia statului de a centraliza cultura, susţinând că descentralizarea funcţiilor culturale ale statului ar duce la "crearea de centre culturale regionale în mijlocul cărora autonomiile culturale minoritare să-şi găsească afinităţi, şi deci, linii de convergenţă cu unitatea Statului".
În această sferă mai trebuie menţionat articolul, în două părţi, al lui Emanoil Bucuţa, În jurul cărţii, care, pornind de la Expoziţia internaţională a cărţii de la Leipzig, reia o idee mai veche, emisă de Spiru Haret, privind dezvoltarea bibliotecilor publice, dând ca exemplu Cehoslovacia.
La rubrica "Oameni, curente, idei", N. I. Herescu publică un studiu despre Vasile Pârvan. Rubrica "Comemorări" consacră un succint dar interesant articol omagial personalităţii lui B. P. Hasdeu, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la moartea savantului român, articol semnat de publicistul craiovean T. Păunescu-Ulmu.
O colaborare de prestigiu este aceea datorată lui Cezar Petrescu, nu atât prin prezenţa numelui, cât prin îmbogăţirea istoriei noastre literare, complexă şi plină de dispute în receptarea fenomenului literar european reprezentat de Panait Istrati. Intitulat semnificativ: Noi, Europa şi Panait Istrati, articolul lui Cezar Petrescu reprezintă o dată semnificativă a istoriei receptării operei lui Panait Istrati în România, a cărui importanţă creşte sensibil cu timpul. Articolul constituie o puternică luare de atitudine împotriva unor greşite înţelegeri a personalităţii lui Panait Istrati de către o parte a intelectualităţii româneşti din deceniul al treilea al secolului XX.
Edificatoare pentru orientarea revistei în problemele literaturii momentului sunt rubricile "Mişcarea literară şi intelectuală în ţară şi în străinătate", asigurate în cea mai mare parte de D. Tomescu şi N. I. Herescu. Evident, aşa cum era de anticipat, opţiunea publicaţiei craiovene merge către literatura promovată de revistele de felul "Vieţii româneşti" şi "Gândirii", care sunt recenzate cu deosebită căldură.
Semnificativ este modul în care revista inaugurează, de fapt, o nouă etapă în receptarea operei argheziene în Bănie, nu numai prin încredinţarea unei rubrici în paginile revistei, dar şi prin atitudinea ei receptivă faţă de artă. La "Discuţii şi polemici", D. Tomescu revine la încercările de polemică susţinută cu Eugen Lovinescu, căruia îi reproşează inconsecvenţa şi inconsistenţa în explicarea literaturii noi, vis-a-vis de literatura sămănătoristă. Dincolo de sensul general al opiniilor criticului craiovean, evident, anacronice, reţinem totuşi aprecieri de exactă intuiţie critică, ca de pildă calificarea lui Tudor Arghezi drept un "creator de expresie", nu un stilist, evidenţiindu-se marea mobilitate lirică argheziană, spontaneitatea şi libertatea în utilizarea limbii.
Dumitru Tomescu revine în nr. 2, asupra preocupării sale de preferinţă, anume aceea a discutării lipsei de valoare a poeziei moderniste (Poesia modernistă, p. 3-7). Pornind de la apariţia volumului al treilea al Istoriei literaturii române contemporane, de E. Lovinescu, criticul craiovean se arată preocupat să găsească noi argumente împotriva literaturii moderniste, apreciată ca "fiind expresia unei lecturi" şi nu a unei sensibilităţi; o dovadă elocventă în favoarea opţiunii sale, criticul crede a o găsi în aceea că modernismul se justifică prioritar prin programe şi manifeste, dar nu şi prin opere literare reprezentative. Cât de îndreptăţită este această opinie, nu este greu de apreciat.
Numărul al doilea aduce, de asemenea, colaborarea prozatorului Damian Stănoiu, cu un fragment dintr-o povestire cunoscută mai târziu în epocă şi intitulată Un an preot la ţară. În acelaşi număr, consemnăm prezenţa cunoscutului italienist Alexandru Marcu, cu o prezentare a premiantei Nobel, prozatoarea italiană Grazia Deledda. O schiţă de război, cu remarcabile notaţii psihologice, semnează Al. Lascarov-Moldovanu, intitulată Amintirea merge înainte.
La rubrica "Scrisori din Bucureşti", Tudor Arghezi semnează interesante pagini despre pictura lui Iser. Tot despre Iser scrie - la rubrica "Cronica artistică" - şi Al. Busuioceanu. Din capitolul de critică şi istorie literară (ne referim la rubrica "Mişcarea literară şi intelectuală") reţinem luarea de atitudine împotriva revistelor "Viaţa literară" (sunt amendate opiniile criticului Al. Bădăuţă faţă de I. Minulescu şi Lucian Blaga, apreciaţi ca scriitori reprezentativi ai momentului) şi "Falanga", de sub direcţia lui Mihail Dragomirescu.
Reţinem colaborarea lui C. Rădulescu-Motru cu articolul Statul cultural, al lui V. Voiculescu, cu poemul intitulat Din flori, precum şi prezenţa lui Gib I. Mihăescu cu o schiţă intitulată Poarta de fier. Un articol interesant - Războiul generaţiilor - semnează Cezar Petrescu, în care, sesizând arbitrariul din polemicile privitoare la generaţie, ca familie intelectuală, opinează în favoarea unui singur criteriu valabil, şi anume acela al valorii: "...sămănătorist ori expresionist, recrut sau miliţian (sic); indiferent de vârsta şi indiferent de diversitatea tendinţelor, scriitorul şi orice artist de altfel e din generaţia viilor sau strigoilor, numai în măsura în care a străbătut ori nu sensibilitatea epocii. Restul bătăliei se dă în vid...". Un informat studiu dedicat literaturii italiene de la începutul secolului semnează Al. Marcu: Între futurism şi tradiţie: Ardengo Soffici.
În editorialul din nr. 4/1928 al revistei, Cezar Petrescu se arată preocupat să interpreteze literatura modernistă ca fiind expresia unui împrumut, refluxul unei imitaţii. Ion Pillat colaborează cu un excelent poem intitulat Drumuri, iar I. Agârbiceanu cu povestirea Corvoada. N. M. Condiescu îşi începe colaborarea în revistă cu un fragment din romanul de mai târziu, Însemnările lui Safirim, iar Ion Dongorozi revine asupra mai vechii discuţii cu privire la necesitatea înfiinţării unei Universităţi la Craiova (Universitate la Craiova?). Cronica literară este asigurată de D. Tomescu, care discută polemic Istoria literaturii contemporane, a lui Eugen Lovinescu.
La "Scrisul Românesc" au mai colaborat şi P. P. Panaitescu, Radu Dragnea, Olimpiu Boitoş, I. B. Georgescu, Marin Demetrescu, ş.a.
P. P. Panaitescu, în articolul Nicolae Bălcescu şi istoriografia română (nr. 3/1928, pp. 35-39), referindu-se la Question economique des Principantes Danubiennes. Mersul revoluţiei în istoria românilor, îl consideră pe Bălcescu "un precursor în istoriografia noastră modernă...", făcând o comparaţie cu şcoala lui Hasdeu, amintind discursurile de recepţie de la Academia Română ale lui N. Iorga şi I. Bogdan.
P. P. Panaitescu subliniază că Bălcescu este primul la noi care înţelege că datoria istoricului este "să cerceteze instituţii, industrie, comerţ, cultură intelectuală şi morală şi chipul de viaţă." Hasdeu a fost "un romantic în cel mai rău înţeles al cuvântului, într-o epocă în care societatea noastră intrase într-o fază de critică sănătoasă, pe când Bălcescu a fost un realist într-o societate romantică."
Cezar Petrescu, în Scriitorii şi călătoriile (nr. 4/1928, p. 4), critică "regionalismul literar, mediocru şi mărginit... aceste două regionalisme, al Capitalei şi al Provinciei, nu sunt cu nimic asemănătoare cu acel regionalism fecund, care a dat Franţei pe Mistral... Nu există un scriitor bucureştean, cum a  fost odinioară Anatole France parizian, nu există un scriitor oltean cum au rămas Flaubert şi Maupassant normanzi, cum a fost până la sfârşitul vieţii, Alphonse Daudet, provensal şi cum fiecare mare scriitor, al Occidentului, în orice fază a evoluţiei sale, poartă pecetea lui de naştere şi de formaţie."
Sunt prezentate personalităţi de excepţie ale culturii româneşti prin a căror operă ne-am conectat la marile valori europene, cum este cazul lui Dimitrie Cantemir, despre care scrie Radu Dragnea (Cantemir şi filosofia istoriei, 1927, nr. 2, pp. 43-49). Analizând operele primului spirit enciclopedic din cultura noastră, în comparaţie cu creaţiile anterioare ale lui Montesquieu şi Voltaire, Radu Dragnea releva: "Nu într-altă lucrare, ci în Istoria lui Cantemir (Historia incrementorum atque decrementorum aulae othomanicae - n.a.) aveam să căutăm începutul filosofiei politice biologiste aplicate pe rând Imperiului habsburgic , întinderii a Imperiului rus şi politicei germane de suprimare a micilor naţionale. Astfel, prin semnificaţia operei lui, se deosebeşte Cantemir de Montesquieu şi capătă actualitate şi raportare la problemele lumii moderne."
Revista a fost bine primită în peisajul publicistic craiovean. Nu s-a scris prea mult, dar "Arhivele Olteniei", sub semnătura lui C. D. Fortunescu, prezenta astfel noua publicaţie craioveană: "Scrisul Românesc, revistă de recentă apariţie, din care au ieşit până acum patru numere, se publică de către instituţia grafică cu acelaşi nume şi sub îngrijirea D-lui D. Tomescu. Numele celui care conduce această publicaţie e o garanţie că-n ea nu-şi vor găsi ospitalitate rătăciţii literaturii. Activitatea sa de critic şi cronicar literar ne-a obişnuit de multă vreme să-l ştim veşnic şi neadormit străjer al tradiţionalismului, în ceea ce aceasta are respectabil pentru omul de gust şi de largă cultură, căci - cum zice d-sa: "puterea de a crea porneşte nu din transmisibil, ci din ceea ce este intransmisibil, adică din suma însuşirilor particulare care alcătuiesc fondul specific al unei naţiuni".

Cuvintele exprimate de o serie de scriitori, colaboratori ai revistei "Scrisului Românesc" reproduse mai jos, reprezintă, într-un fel, aprecierile asupra publicaţiei la 80 de ani de la întemeiere.

Andrei Codrescu, membru activ în Consiliul Editorial al revistei, prezent cu versuri şi proză în fiecare număr, publicând aproape integral poeziile din volumul Instrumentul negru apărut la "Scrisul Românesc" în 2005, şi-a exprimat astfel sentimentele faţă de publicaţia craioveană:

SCRISUL ROMÂNESC

cred ca numele revistei d-voastră
s-a înfipt ca un steag în nămolul înceţoşat unde copilăria mea
continuă în vise şi în turnături ciudate de frază
şi a iniţiat acolo un mecanism centrifug rotind lutul
şi aducându-l la suprafaţă ca pe un monstru marin din loch ness

poate că nu steag a fost ci o piatră de moară
care mi-a căzut în faţă şi m-a pus la lucru cu o daltă
şi mi-a aşezat pe umăr o vrabie vorbitoare
să-mi şoptească în ureche ce trebuia să scrijelesc
pe piatra rotitoare de moară

scrijelitul românesc sau mai bine zis bătutul pe tastatura de piatră
a unui câmp imens de urne funerare turnate din nămolul primordial
unde fiecare cuvânt scris cade într-o urnă şi ceva viu începe să zumzăie
în fundul amforei sub degetele lecuitoare ale gingănelii primare

puse pe drum către poezie metaforele trec uşor prin mirare
că-s copilăreşti şi copilul era mistic naiv cu ochii ţintiţi pe ninsoare
hai să zicem că era ignorant şi periculos nămolul începutului
plin de oftările mamei şi de ţipetele tipar ale comunismului precar

regăsit difuzat aruncat centrifug în prezent reţine numai mirosurile
eternei copilării şi limba puţin deformată în gura prezentului
limba zumzăind în vasele şi oalele venite sub presiunea reciclării
din energia unui copil pe bicicletă pompând mânios pedalele timpului

adultul cu dalta îşi scrijeleşte numele şi se miră de lumina timpurie

Fără a fi nominalizată în Consiliul editorial al revistei sau ca redactor asociat, Carmen Firan a contribuit de la început la conceperea programului publicaţiei, asigurând interculturalitatea prin atragerea unor scriitori valoroşi din diasporă, printre care Andrei Codrescu, Nina Cassian, Dumitru Radu Popa, Norman Manea, Andrey Gritsman, Adrian Sângeorzan, Victor Ivanovici, Petre Rado, Anca Giurescu, Sasha Mereţ, Anca Pedvis ş. a. Carmen Firan consideră că "revista Scrisul Românesc se distinge prin echilibru, detaşare emoţională şi consistenţa textelor, dar originalitatea revistei se află, cu siguranţă, în spiritul ei multicultural şi proaspăt, în diversitatea şi calitatea colaboratorilor care leagă Craiova de centrul mişcării literare europene şi americane contemporane."

Monica Spiridon: "...motivul pentru care colaborez la Scrisul Românesc, adică la o publicaţie de prestigiu care în spaţiul autohton dă seamă despre, să zicem, ? În fond, prin tot ce înfăptuim cultural răspundem la o întrebare implicită . Prin colaborarea, care mă onorează, la Scrisul Românesc, răspund la o atare întrebare, asumându-mi ."

Vorbind despre publicaţia craioveană, Nina Cassian îşi aminteşte: "Aveam doi ani când s-a născut revista Scrisul Românesc. De atunci, datorită (şi) generozităţii domnului Florea Firan care mi-a acordat în repetate rânduri , am urmărit această extraordinară revistă. Extraordinară nu numai prin elegantul aspect grafic ci, mai ales, prin substanţialitatea ei, larga arie culturală pe care o acoperă, excelenţa scrisului colaboratorilor - plus atât de rara atitudine morală.
Fireşte, nu sunt la curent - mizerabilă distribuţie şi faptul că nu sunt în ţară - cu toate apariţiile (şi sunt sigură, multe notabile), dar Scrisul Românesc e, indiscutabil, o prezenţă de înalt prestigiu."

Cosmin Dragoste: "Sunt în onoranta postură de a mă număra printre redactorii revistei Scrisul Românesc. Încă de la reapariţia publicaţiei, domnul Florea Firan a avut inspiraţia şi curajul de a credita tinerii pentru bunul mers al proiectului, şi a reuşit să-i capaciteze rapid.
Scrisul Românesc este pe gustul meu. Altfel nu aş face parte din colectivul redacţional. Îmi place cosmopolitismul ei de cea mai bună calitate, singurul demers în măsură de a scoate cultura română de pe poziţiile trenante pe care încă se situează şi de a o implica într-un context axiologic mult lărgit, singurul capabil de validare. Aria largă de interes cultural pe care o promovează revista craioveană, mixată cu o colecţie inspirat definită de personalităţi care, număr de număr, asigură consistenţă publicaţiei, fac din Scrisul Românesc un proiect bine conturat.
Atipică este publicaţia pentru zona sa de apariţie prin absenţa spiritului gregar de "gaşcă literară", de coterie. Scrisul Românesc promovează un echilibru de tip clasicist în acest sens, mizează pe justa măsură şi nu se lasă îndepărtată de palierul axiologic de către interese străine culturii.
Fiecărui autor care publică în paginile sale, Scrisul Românesc îi oferă un spaţiu de creaţie liberă, neperturbată de idei anacronice, dar fără să facă rabat de la calitate. Nu putem să trecem cu vederea meritul principal pe care îl are redactorul-şef al revistei, Florea Firan, cel care îşi dovedeşte principala sa vocaţie, una durabilă şi prolifică: aceea de a fi un excelent manager cultural."

Dumitru Radu Popa, scriitor român stabilit în SUA: "A doua serie a revistei, inaugurată în 2003, se leagă în mod indestructibil de personalitatea, entuziasmul şi profesionalismul Profesorului Doctor Florea Firan. Ca unul ce am semnat în fiecare număr, de la bun început pot să spun că am văzut "naşterea" noii reviste "pe viu", am asistat şi contribuit la consolidarea valorii sale în decursul ultimilor ani. Revista "Scrisul Românesc" ocupă astăzi un loc distinct în peisajul atât de divers - dar nu întotdeauna clar ca orientare şi valori - al literelor româneşti. Publicaţia craioveană a reuşit să realizeze o fuziune a valorilor locale cu cele naţionale şi internaţionale. Nicăieri parcă valorile nu se găsesc mai fericit împreună, în filele aceleiaşi publicaţii: Marin Sorescu, D. R. Popescu, Andrei Codrescu, Irina Mavrodin, Eugen Negrici, Nina Cassian, Monica Spiridon, Norman Manea, şi atâţia alţii, scriitori români din ţară şi străinătate. Aceasta e personalitatea singulară a revistei, şi astfel va rămâne ea in istoria literară românească."

Petre Rado, critic de film, stabilit cu 30 de ani în urmă în SUA, colaborator al revistei: "Am renăscut ca publicist în presa română, după aproape 30 de ani de vinovată absenţă, acolo unde mă aşteptam, mărturisesc, cel mai puţin: în paginile Scrisului Românesc craiovean, pasăre Fenix ea însăşi reînviată din propria cenuşă nu doar prin miraculoase puteri magice, dar mai cu seamă din efortul, abnegaţia şi travaliul intens al profesorului Florea Firan şi al colectivului pe care îl conduce cu molipsitor entuziasm. Am fost primit generos, cu braţele deschise, ca între vechi prieteni şi mă bucur de privilegiul rar al unei rubrici permanente, unde - minune mare şi nemaiauzită - scriu despre ce vreau, cum vreau, fără a fi măcar odată tras de mânecă şi rugat să schimb o idee, o frază, un simplu cuvânt. Cine îşi poate dori un mai sublim răsfăţ publicistic decât acesta, dreptul de a bate câmpii liber şi nestânjenit de nimeni, pe propria răspundere? Dacă mai adaug că întâlnesc în paginile acestei arătoase reviste  superbe condeie locale, naţionale şi internaţionale alături de care nu mi-aş fi niciodată imaginat propria semnătură, dimpreună cu amici dragi mai vechi şi mai noi, se va înţelege, sper, de ce entuziasmul meu e fără de margini."

Adrian Sângeorzan, scriitor şi medic român din New York, face o mărturisire afectivă: "Scrisul Românesc este pentru mine ca o rudă apropiată şi dragă din România. Întâmplarea a făcut să asist cu ani în urmă la acestei publicaţii care a fost o (re)venire pe lume simplă şi fără chinuri.
Scrisul Românesc m-a făcut să mă apropii de publicistica românească fără prejudecăţi sau angoase şi am fost răsplătit din plin.
Publicându-mi constant de-a lungul anilor poezia şi proza, am avut şansa de a fi într-un permanent contact şi cu cititorii din ţară. Feed-back-ul pozitiv pe care l-am primit a fost esenţial pentru scrisul meu."

Victor Ivanovici, scriitor român stabilit în Grecia, colaborator al revistei: "Scrisul Românesc demonstrează cu prisosinţă că în Cetatea Banilor, cultura e de mare preţ..."

Horia Dulvac, scriitor, într-o tabletă, între altele, mărturisea: "Îmi place revista Scrisul Românesc şi continuă să exercite asupra mea fascinaţia din adolescenţă: de data aceasta, e vorba de un soi de comunicare nu doar cu cititorul, ci cu o parte a aşteptărilor propriei memorii. În plus, Scrisul Românesc pare că oferă mai mult decât alte publicaţii o osmoză cu colegii de revistă, cu care realizezi o recunoaştere imediată: chiar dacă nu ajungi să îi întâlneşti, îi cunoşti, spaţialitatea a devenit o dimensiune depăşită.
Poate e un lucru care ne scapă: vecinătatea de pagină face ca postumitatea să ne memoreze într-o anumită familiaritate, o prietenie a unor alter-identităţi, mai adevărate decât ceea ce suntem în mod obişnuit."

Profesoara Anca Giurescu, stabilită în SUA, colaboratoare a revistei Scrisul Românesc, consideră că "ţinuta actuală a revistei este un model pentru felul în care prezintă nu numai analize de istorie şi critică literară de calitate, dar şi eseuri semnate de nume de prestigiu. Includerea unor autori din afara graniţelor României arată interesul conducerii revistei pentru cei ce încearcă să fie prezenţi prin scris în universul literar românesc."
Sasha Mereţ, artist plastic, colaborator la "The New York Times": "Îmi place să deschid porţile policrome ale Scrisului Românesc, să intru într-o lume unde arhitectura cuvântului se însoţeşte cu arta plastică, unde regăsesc prieteni vechi şi idei noi, unde deseori conexiunile cele mai inedite ies din paginile revistei şi se materializează în chei care deschid alte porţi. Este primul spaţiu care mi-a găzduit cuvintele alături de desenele şi picturile mele, care rămâne pentru mine o punte între două lumi pe care le urmăresc şi le locuiesc continuu."

Referindu-se mai ales la difuzarea revistei, Gabriela Rusu-Păsărin, realizatoarea unor emisiuni importante la Radio Oltenia, precum Galeriile Radio Art's în cadrul căreia a prezentat fiecare număr al revistei, făcea următoarea remarcă: "Scrisul Românesc este emblema spaţiului cultural oltean aşteptat la Roma, Veneţia, New York sau Paris pentru a se şti vremea scrisului românesc.
Revendicându-se dintr-o istorie culturală prestigioasă, continuând-o cu un fond cultural marcat de specificitate şi universalitate, revista Scrisul Românesc este dovada elocventă a vocaţiei culturale a Cetăţii Banilor.

Pentru Andrey Gritsman, scriitor american de origine rusă, stabilit în New York, Scrisul Românesc "este una din revistele europene care nu lasă cuvântul viu şi deci lumea să dispară în neant. Permite vocilor să se facă auzite şi spiritelor să rămână treze. Este unul din puţinele locuri ale Europei care ne ţine pe noi, scriitori şi artişti, deasupra mării întunecate a uitării culturale."